În atenția populației!
Stimați cetățeni, vă aducem la cunoștință faptul că la data de 19 ianuarie 2025 s-a produs un incident de proporții pe traseul conductei magistrale de distribuție a gazelor naturale, situat în apropierea satului Bardar, raionul Ialoveni, care a dus la deteriorarea gazoductului de presiune înaltă și la întreruperea furnizării de gaze naturale către consumatorii casnici și non-casnici din raionul Ialoveni.
În cadrul investigațiilor privind circumstanțele obiective care au dus la producerea incidentului, s-a stabilit că deteriorarea gazoductului a avut loc în timpul executării lucrărilor de prelucrare a solului pe terenul agricol, utilizând un tractor puternic echipat cu un plug la o adâncime mai mare de 30 cm, care sunt interzise în zonele de protecție a rețelelor de gaze naturale și nu au fost coordonate cu “Rotalin Gaz Trading” SRL în calitate de Operator Sistem de Distribuție gaze (OSD).
Astfel, pentru a preveni cazurile de încălcare a cerințelor de securitate industrială a obiectelor periculoase și în zona de siguranță a rețelelor de gaze naturale, se atenționează populația, liderii agricoli și agenții economici, conducătorii de instituții și întreprinderi, privind respectarea strictă a legislației în domeniul dat, și anume:
Zonele de protecție a rețelelor de gaze naturale sunt zone în care se instituie interdicții privind accesul persoanelor, amplasarea construcțiilor şi natura activităților care se pot desfășura, în scopul asigurării accesului permanent al operatorilor sistemelor de transport sau de distribuție pentru realizarea acțiunilor de exploatare, întreținere, monitorizare curentă, inclusiv realizarea intervențiilor în regim de urgență, şi al excluderii posibilității de deteriorare a rețelelor de gaze naturale.
Pentru excluderea deteriorării rețelelor de distribuție a gazelor naturale și obiectelor aferente lor, se stabilesc zone de protecție:
1) de-a lungul traseelor conductelor de gaze naturale exterioare şi construcțiilor sistemelor de alimentare cu gaze naturale, sub forma unei suprafețe terestre limitate de linii convenționale la o distanță de 2 m de la axa conductei, de fiecare parte;
2) în jurul stațiilor și punctelor de reglare a presiunii gazelor naturale, amplasate separat – sub forma unui teritoriu limitat de linii convenționale la o distanță de 2 m de la hotarele acestor obiecte, în toate direcțiile. Pentru punctele de reglare a presiunii gazelor naturale anexate la clădiri, zona de protecție nu este reglementată;
3) de-a lungul trecerilor subacvatice ale conductelor de gaze naturale de toate presiunile sub formă de spațiu de apă, mărginit de la suprafața apei pînă la fund prin planuri verticale, de ambele părți la o depărtare de 50 m de la axele liniilor extreme ale conductelor;
4) pentru sectoarele supraterane a conductei de gaze naturale distanța de la arbori, construcții, panouri de reclamă până la conducta de gaze este de cel puțin 1 m pe întreaga durată de exploatare a conductei;
5) în rază de 15 m de la conductele subterane de gaze naturale, la efectuarea în preajma lor a lucrărilor de excavare și construcție;
6) pentru liniile electrice aeriene (LEA) cu tensiune mai mică de 1000 V, în cazul intersecțiilor, apropierii sau poziționării în paralel cu conductele exterioare de gaze naturale, distanța dintre conductorii liniilor electrice aeriene (în cazul săgeții maxime de atârnare a conductorilor) și partea constructivă a conductei de gaze naturale, se stabilește de condițiile stipulate în Normele de amenajare a instalațiilor electrice;
7) pentru liniile electrice aeriene cu tensiunea mai mare de 1000 V, în cazul intersecțiilor apropierii sau poziționării în paralel, distanța dintre conductorii liniilor electrice aeriene și partea constructivă a conductei de gaze naturale se stabilește de condițiile stipulate în Normele de amenajare a instalațiilor electrice.
În zonele de protecție a rețelelor de distribuție a gazelor naturale se interzice îndeplinirea oricăror acțiuni care pot determina perturbarea funcționării normale a rețelelor sau deteriorarea lor:
1) permutarea, acoperirea, distrugerea indicatoarelor de identificare a amplasării rețelelor de gaze naturale, posturilor de control şi măsurare;
2) depozitarea articolelor de construcții, a solului și altor materiale sau deșeuri;
3) îngrădirea şi blocarea zonelor de protecție, reținerea accesului personalului operatorului sistemului de distribuție către rețele și a procesului de deservire şi de înlăturare a deteriorărilor la rețelele de distribuție a gazelor naturale;
4) excavarea beciurilor, săparea şi prelucrarea solului cu utilaje şi mecanisme agricole la o adâncime mai mare de 0,3 m;
5) pătrunderea pe teritoriul și deschiderea ușilor şi porților SRG, PRG, PRMG, a instalațiilor de protecție împotriva coroziunii, capacelor căminelor de gaze naturale;
6) fixarea, sprijinirea de conductele supraterane de gaze naturale, de pilonii lor, îngrădirile şi clădirile rețelelor de distribuție a gazelor naturale, precum și aruncarea pe acestea a obiectelor străine, cablurilor, scărilor, urcarea pe ele;
7) manipularea robinetelor de închidere, a mijloacelor de alimentare cu energie electrică şi telemecanică a conductelor;
8) deversarea soluțiilor acide şi de săruri, a substanțelor alcaline;
9) distrugerea construcțiilor de fortificare a malurilor, instalațiilor de evacuare a apei, terasamentelor şi altor construcții (instalații), ce protejează conductele de gaze naturale de distrugere;
10) aruncarea ancorelor, navigarea cu ancore, lanțuri, sonde de măsurat adâncimea, plaselor de pescuit şi instalațiilor de dragare lăsate, executarea lucrărilor de dragare şi excavare;
11) aprinderea focului şi a surselor de foc deschis sau închis;
12) efectuarea neautorizată a săpăturilor şi altor lucrări de terasament, necoordonate cu operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
În zonele de protecție a rețelelor de gaze naturale, fără acordul operatorului de sistem pentru executarea lucrărilor în zona de protecție a rețelelor de gaze naturale, persoanelor fizice şi juridice li se interzice:
1) plantarea arborilor, arbuștilor de toate soiurile, amplasarea livezilor, viilor și grădinilor;
2) construcția căilor de acces şi pasajelor peste traseele conductelor de gaze naturale, amenajarea locurilor de parcare a transportului auto, tractoarelor şi mecanismelor;
3) demolarea şi reconstrucția podurilor, colectoarelor, drumurilor publice şi căilor ferate, în caz de amplasare pe acestea a rețelelor de distribuție a gazelor naturale;
4) desfășurarea lucrărilor de ameliorare şi terasament, construirea sistemelor de irigare şi desecare;
5) efectuarea lucrărilor de construcție, montare şi planificare a terenului;
6) efectuarea lucrărilor de dinamitare pentru obiectul concret în lipsa demersului de executare a lucrărilor de dinamitare sau a lucrărilor cu materiale explozive, eliberat de organele de resort;
7) efectuarea lucrărilor geologice de ridicare, prospectare geologică, explorare, geodezice şi altor lucrări de cercetare, care necesită forarea sondelor, fântânilor de sondaj de control, cu prelevarea probelor de sol (cu excepția probelor de sol fertil);
8) depozitarea furajelor, îngrășămintelor, materialelor, amenajarea ocolurilor pentru cabaline, creșterea animalelor, acordarea sectoarelor de pescuit, pescuitul, vânatul şi colectarea plantelor acvatice, organizarea adăpătoarelor, spargerea şi aprovizionarea cu gheață;
9) efectuarea lucrărilor de construcție, inclusiv a lucrărilor de excavare, la o distanță mai mică de 15 m de la conducta de distribuție a gazelor naturale.
Cererea pentru eliberarea acordului pentru executarea lucrărilor se transmite prin poștă, e-mail sau se depune direct la oficiul operatorului de sistem, însoțită de următoarele documente:
1) documentația de proiect (copie sau extras) pentru locul efectuării lucrărilor în zona de protecție;
2) planul de efectuare a lucrărilor;
3) ordinul de numire de către solicitant a persoanei responsabile de efectuarea lucrărilor (în cazul persoanelor juridice);
4) informații despre executorul lucrărilor (denumirea/numele, prenumele, adresa juridică).
Pentru obținerea suportului informațional și consultativ: “Ialoveni Gaz” SRL, filiala ”Strășeni Gaz”
Sediul companiei:
str. 31 August 1989, 50, MD-3701 Strășeni/ Moldova
Telefon:
(+373) 0237 30-172, 0237 30-294, 0237 30-076
Adresa email:
f.straseni@moldovagaz.md
Tweet