Istoria localității

Sireţi – sat de răzeși, atestat documentar din 1593, originea numelui e de la râul Siret din România. Conform legendei a fost întemeiat pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de nişte viteji plăieşi de pe apa Siretului. Printre cei trei viteji care au primit aici, dreapta răzeșie a fost şi Simion Drăghici, poreclit Ghiholul ( Bivolul) despre care se păstrează şi astăzi numele unei moşii a satului ,,Ghihol”. Din acest strămoş se trag vestitele familii de astăzi ca Ursu, Boaghe, Pahomi, Simion, Pleşca etc. Alţi doi moşi au drept urmaşi neamurile Cauia şi Alexei, ultimii răspândindu-se şi in satul vecin Roşcani. Vatra satului a fost populată, conform cercetărilor arheologice, încă cu 3000 ani în urmă de triburile tiragenţilor şi se află pe moşia ,,Bulgari” la locul numit ,,Groapa Frăsinei”. Această localitate a fost, probabil, arsă de țărani, de aceia locuitorii s-au retras în Fundul Văii, unde au întemeiat către 1641 satul Sireții de Sus, atestat documentar. Aici pe o colină, sireţenii au zidit o bisericuţă din lemn, care la 1756 era îngrijită de preotul Ştefan. Biserica din lemn a ars şi la 1780 săteanul Agapie Ursu, cu banii şi pe cheltuiala sa a zidit o biserică din piatră cu Hramul ,,Sf. Nicolae”. Această biserică , care este şi astăzi, a fost zidită de meşteri din Iaşi după modelul bisericii – soră ,,Măzărachie”(1752-77) din Chişinău şi este una din puţinele biserici din piatră din satele Basarabiei.

Ocupaţia tradiţională a răzeşilor era agricultura. Dar sireţenii îşi îndeplineau şi datoria ostăşească de viteji de-ai lui Ştefan. La 1774 sunt atestaţi 22 de călăraşi – chihaie – ostaşi grăniceri, care păzeau hotarul Moldovei dinspre stepa tătărească (Bugeac).

Cei mai destoinici sireţeni au ajuns în mari dregătorii domneşti. Agapie Ursu la 1770, era şătrar domnesc, apoi şi administrator al moşiei domneşti din Hotărniceni. Fiul său, Constantin Ursu, către 1810 avea rangul de Logofăt domnesc.

Ocupaţia rusească din anii 1812 – 1918 a schimbat radical destinul sireţenilor. Logofătul Grigore Ursu, după ce a îndeplinit funcţiile de Secretar de Colegiu şi Secretar Gubernial, la 1821 a rămas fără slujbă Neamul Ursu şi călăraşii sireţeni au rămas mazili – boieri mici fără slujbă, revenind la ocupaţia răzăşească de agricultori, fiind nevoiţi să-şi vândă şi o parte din moşia lor răzăşească. Mazilii îşi purtau cu destoinicie titlul ridicând din rândurile lor dinastii de preoţi, precum: Leca, Catănsus, Gorcea, Madan. La 1861 au deschis o Şcoală a mazililor avându-l ca învăţător pe preotul Constantin Leca.

Fiind aşezat pe şleahul spre Chişinău, satul Sireţi a fost ridicat în categoria de centru, de voloste. Zenestva Basarabiei a deschis aici la 1873 o şcoală rusă, o poştă de cai, un han, depozite, un centru veterinar. Către anul 1900 în centrul de voloste Sireţi activau un agronom, un felcer, o moaşă. În 1906 poşta a fost dotată cu telefon şi telegraf, iar de la Poşta Veche din Chişinău a demarat construcţia unei şosele spre Sireţi. Sireţenii erau şi vestiţi apicultori. Alexandru Ursu avea o prisacă în Ghihol care mai există şi astăzi. Grigore Covercenco a obţinut medalia de bronz la o Expoziţie a apicultorilor din Basarabia.

In anul 1908 Zenestva a deschis la Sireţi o pepinieră pentru altoirea viţei-de-vie europene care funcţionează şi astăzi. Sireţenii s-au îngrijit şi de cultura satului, la 1896 reparând şi reconstrunid Biserica în stil rusesc, pentru care lucrare au donat suma de 1025 ruble.

Către 1910 sireţănii au construit o clădire din piatră pentru şcoală, în care învăţau 66 de elevi. În sat funcţionau 2 mori mecanice, 2 mori de vînt, câteva crâşme şi băcănii.

Unirea de la 1918 cu neamul a renăscut faima răzăşească a sireţenilor. S-a deschis o şcoală românească de 4 clase iar din 1939 şi un gimnaziu de 7 clase. Patria a trimis la Sireţi 11 învăţători. Au fost instruiţi şi 7 învăţători din rândurile sătenilor: Sofia, Vera şi Nicolae Tomenco, Nicolae Ermurache, Nicolae Gherciu, Isidor Mura şi Leonid Boghiu.

Alexandru Ursu, urmaşul Dinastiei Ursu, a fost ales senator în Parlamentul României. 

Cei mai destoinici sireţeni conduceau Primăria satului, precum: Grigore Ţigănaş, Gheorghe Darie, Grigore Silivestru, Vasile Moisei, Grigore Darie şi Leonid Ţigănaş.

Sireţenii erau centru comunal, unde funcționau o Bancă populară, oficiu poştal, centru medical, cămin cultural etc. Economia satului după Reforma agrară din 1921 a progresat simţitor, gospodarii fiind înzestraţi cu tehnică agricolă , precum: batoze, treierătoare, cositoare, prăşitoare, tocătoare de nutreț, mori mecanice, oloiniţă. S-au dezvoltat mult comerţul şi meşteşugurile, satul având 5 băcănii, 4 crâşme, 3 fierării, lemnari, zidari, dulgheri, rotari etc.  În perioada sovietică (1940 – 90) satul Sireţi ca vatră cu tradiţii răzăşeşti a degenerat pînă la dispariţie. Reformele regimului comunist au avut următoarele consecinţe: 115 sireţeni morţi în Al Doilea Război Mondial în armata Roşie, peste 500 săteni morţi în anii foametei, 101 săteni condamnaţi, împuşcaţi, deportaţi. Toată moşia răzăşească a fost prefăcută în Colhozul ,,Molodaia Gvardia” apoi ,,Moldova” iar din 1970 în Sovhozul ,,Pavel Tcacencu”. Perioada aceasta are eroii săi şi realizările. Eroul Muncii Socialiste Maria Tutunaru, cavalerul Ordinului Lenin , Ştefan Popescu , cavalerii Ordinului Revoluţiei din octombrie:  Gheorghe Jalbă, Iacob Sulă, Leonid Boaghe etc. Colhozul a avut fabrică de vin, fermă de lapte, de porcine, de oi, de păsări. Sovhozul s-a specializat în creşterea viţei-de-vie, a fructelor. S-au construit clădiri publice: casa de cultură, şcoală, primărie, policlinică, magazine, o grădiniţă etc. Dar satul de răzeşi nu mai este. Astăzi Sireţi  încearcă să renască, să-şi recapete istoria, obiceiurile, tradiţiile, credinţa strămoşească.

În anul 1993 s-a revenit la Hramul tradiţional al satului, la 22 mai, de Sfintul Nicolae de vară. Preoţii şi enoriaşii satului au reparat Biserica ,,Sf. Nicolae” au ridicat o Mănăstire cu Hramul ,,Sf. Iacov Persul” au mai construit o nouă Biserică cu Hramul ,,Sf. Mucenici Mercurie şi Ecaterina”. Organizatorul şi ctitorul acestor constructii de cult este Arhimandritul Profirie.

S-a organizat un Cor popular ,,Doiniţa” condus de profesoara de muzică Svetlana Rebeja, care a dus faima satului în ţară şi peste hotare. S-a editat în anul 2000 Istoria satului Sireţi , autor fiind profesorul de istorie Nicolae Olaru, care în anul 2003 a inaugurat şi un Muzeu al satului. S-a renovat Casa de cultură, care sub conducerea lui Valeriu Puiu rămîne un centru cultural important al satului. Satul e condus de primari activi precum: Vasile Carteră şi

Pavel Rebeja. Dintre sireţeni se evidenţiază noi personalităţi marcate, precum: Iosif Goanţa – doctor în ştiinţe biologice, Alexandra Cann(Bleandură) – Director al SA ,,Artima” şi exmintru al Economiei şi Comerţului în guvernul Ciubuc, Pavel Puiu, exviceministru al Apărării,

Tatiana Heghea – interpretă, Stepanida Pohomi – interpret, etc.                        

Satul Sireţi de astăzi şi-a schimbat mult înfăţişarea…